Președintei CNPAC i-a fost decernată diploma Guvernului pentru serviciile de expertiză în domeniul protecției copilului

 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului președinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC), Daniela Sîmboteanu, a primit diploma guvernului în semn de recunoștință din partea autorităților pentru serviciile de expertiză în domeniu, oferite pe parcursul a două decenii.

Decernarea a avut loc în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, la care au participat factori de decizie din autoritățile publice centrale, reprezentanți ai structurilor internaționale acreditate în Republica Moldova și ai organizațiilor nonguvernamentale de resort.

În cadrul evenimentului, participanții au făcut o retrospectivă a realizărilor și au discutat provocările și prioritățile de viitor pentru asigurarea protecției drepturilor copilului în Republica Moldova.

Convenția privind Drepturile Copilului a fost ratificată de ONU la 20 noiembrie 1989, fiind instituită Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la această dată. Republica Moldova marchează în acest an 25 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru țara noastră.