Mii de adolescenți din țară și-au dezvoltat reziliența față de abuzul sexual și exploatarea sexual-comercială

Timp de un an, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) a desfășurat Campania Națională “Adolescență în siguranță”, adresată tinerilor cu vârsta 12+ , care a avut drept scop informarea tinerilor, părinților despre riscurile  abuzului sexual şi a exploatării sexual-comerciale, precum și dezvoltarea competențelor tinerilor pentru prevenirea acestui fenomen.    

În cadrul campaniei a fost lansat situl www.12plus.md, care s-a bucurat de succes în rândul adolescenților, grație conținutului ce le-a răspuns la zecile de întrebări sensibile, cum ar fi relaţiile de dragoste în adolescenţă, cum să facă față diverselor comportamente de risc. Peste 7 mii de persoane au accesat situl în această perioadă, iar mai bine de 100 de adolescenți au interacționat cu psihologii CNPAC prin intermediul sitului, printre care și adolescenți în situații vulnerabile.

De asemenea, au fost organizate un șir de activități în care adolescenților li s-a oferit oportunitatea de a comunica pe viu despre subiecte sensibile cum ar fi: sexualizarea relațiilor de iubire, sextingul, sponsoringul, traficul de copii, etc. În acest sens, cei peste 114 psihologi din cadrul Serviciilor de Asistență Psihopedagogică și Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor,  instruiți în cadrul Programului educațional ”12 PLUS au organizat traininguri interactive pentru circa 2 mii de adolescenți din țară. Programul „12 Plus” urmează să ajungă cât mai aproape de adolescenți prin implementarea acestuia în fiecare instituție de învățământ din țară.

Pentru a fi mai aproape de nevoile adolescenţilor, în cadrul Campaniei au fost organizate 12 cluburi de discuții cu adolescenți din cadrul liceelor, școlilor profesionale din raioanele Strășeni, Căușeni, Leova și mun. Chișinău. În cadrul cluburilor s-a discutat despre tipurile de relații sexuale riscante, mecanismele de constrângere/ manipulare utilizate pentru atragerea tinerilor în relații exploatative, de asemenea s-au promovat resursele informaționale elaborate în cadrul campaniei, inclusiv organizațiile unde ar putea să se adreseze după ajutor.

Pe parcursul acestui an au fost distribuite 25 mii de pliante informative pentru adolescenți și 18 mii – pentru părinți și profesioniști, prin intermediul cărora am sensibilizat societatea față de fenomenul abuzului sexual și al exploatării sexual-comerciale.

Astăzi, 29 mai, la un an de la lansarea Campaniei Naționale “Adolescență în siguranță”, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a organizat un eveniment de totalizare a rezultatelor campaniei, cu participarea partenerilor: reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Inspectoratului General de Poliție, Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor “Neovita”, a adolescenților, beneficiarilor și susținătorilor. În cadrul evenimentului, a fost lansat spotul social “Părinți atenți” pentru a sensibiliza părinții adolescenților cum să comunice cu copiii pe subiecte sensibile. Urmare acestei campanii, CNPAC își asumă angajamentul să continue activitățile de prevenire a abuzului și exploatării sexuale, adresate tinerilor.

Menționăm că doar în ultimii ani, numărul de infracțiuni referite, comise împotriva copiilor, a crescut considerabil.  În timp ce, în 2010, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat un număr de 653 de infracțiuni împotriva copiilor, în 2017 numărul infracțiunilor împotriva copiilor crește, fiind înregistrate 1401 cazuri. Dintre acestea, 373 au fost cazuri de abuz sexual asupra copiilor, dintre care 40 – pornografie infantilă, iar 56 cazuri sunt trafic de copii, comparativ cu 27 cazuri în anul 2016.

Campania „Adolescenţă în siguranţă” a fost desfășurată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copiii (CNPAC), în parteneriat cu Empowering Children Foundation. Această campanie a fost posibilă datorită suportului Fundaţiei OAK şi al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID, a Guvernului SUA sau Fundației OAK.