Bune practici de prevenire a abuzului față de copii, abordate în cadrul unui forum cu participarea profesioniștilor în domeniu

În perioada 20-21 iunie 2018, la Chișinău a avut loc Conferința „Aspecte multidisciplinare în protecția copiilor față de violență”. Evenimentul este organizat de către Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului fața de Copii (CNPAC) și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

La Conferință au participat reprezentanți ai Societății Internaționale pentru Prevenirea Abuzului și Neglijării Copilului (ISPCAN), experți internaționali din Marea Britanie și Turcia, experți naționali și profesioniști din domeniul protecției copilului, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai organizațiilor internaționale și societății civile.

În cadrul discuțiilor au fost prezentate bune practici de colaborare intersectorială în domeniul identificării și referirii cazurilor de abuz asupra copilului, rolul și responsabilitățile profesioniștilor, comunității și familiilor în combaterea abuzului față de copii, monitorizarea sistemică a fenomenului violenței față de copii, dar și intervenția specialiștilor în cazurile de violență asupra copiilor.

În ultimii ani, violența față de copii este în vizorul autorităților publice, care au demarat procedura de identificare și raportare a cazurilor de violență de către specialiștii din domeniile educației, ocrotirii sănătății, asistenței sociale, organelor de drept are loc în conformitate cu „Mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului” (MIC), aprobat în baza hotărârii de Guvern nr. 270 din 08.04.2014.

Remarcăm faptul că, odată cu instituirea mecanismului intersectorial de cooperare, a început procesul de monitorizare a implementării acestuia prin colectarea datelor privind cazurile de violență față de copii la nivel de fiecare sector, iar aceste rapoarte sunt generalizate de autoritatea tutelară la nivel național – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Consolidarea cooperării între specialiști din mai multe sectoare, a dus la creșterea numărului cazurilor de abuz asupra copiilor identificate, precum și a copiilor care au beneficiat de protecție și asistență multidisciplinară. Numai în cadrul serviciului specializat al CNPAC în anul 2017 au primit asistență 426 copii victime ale violenței.