A fost semnat Acordul de colaborare între Procuratura Generală şi CNPAC în domeniul protecţiei în sistemul de justiţie a copiilor victime sau martori ai violenţei

A fost semnat Acordul de colaborare între Procuratura Generală şi CNPAC în domeniul protecţiei în sistemul de justiţie a copiilor victime sau martori ai violenţei

Procurorul General Adjunct al Republicii Moldova, Eugen RUSU, şi Preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC), Daniela SÎMBOTEANU, au semnat, la 27 octombrie 2010, un Acord de colaborare în domeniul protecţiei în sistemul de justiţie a copiilor victime sau martori ai diverselor forme de violenţă.

„Semnarea acestui Acord de colaborare oficializează buna cooperare pe care Procuratura Generală o are cu CNPAC încă din anul 2003. Împreună am reuşit să soluţionăm mai multe cazuri de abuz asupra copiilor şi în continuare vom promova în comun procedurile ce exclud traumatizarea copiilor implicaţi în procesul de urmărire penală în calitate de victime sau martori ai violenţei”, a afirmat Eugen Rusu, Procurorul General Adjunct al Republicii Moldova.

Acordul dintre Procuratura Generală şi CNPAC confirmă dorinţa de cooperare a instituţiilor de stat cu organizaţiile non-guvernamentale pentru a promova şi asigura interesul superior al copilului în sistemul de justiţie din Republica Moldova. Semnarea acestui document la sediul Procuraturii Generale se înscrie într-o iniţiativă, în cadrul căreia CNPAC, împreună cu partenerii săi, promovează ideea unor proceduri adecvate de audiere a copiilor în cadrul examinării cauzelor penale, inclusiv ideea spaţiilor sigure şi prietenoase de audiere a copiilor. 

Preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, Daniela Sîmboteanu, a menţionat că „între 2006 şi 2010, la solicitarea procurorilor, CNPAC a pregătit, la Centrul AMICUL pe care îl coordonează, 95 de copii pentru participarea la audierile legale. De asemenea, 69 copii au fost asistaţi de către psihologi specializaţi în cadrul audierilor legale realizate în perioada de urmărire penală. Această experienţă a demonstrat că informarea copiilor privind procedurile legale în care vor fi implicaţi, precum şi asigurarea condiţiilor protectoare la audierile legale ale copiilor victime sunt măsuri indispensabile pentru protecţia copiilor împotriva riscului unei traumatizări repetate”. 

În conformitate cu obligaţiile asumate, părţile au convenit să contribuie la dezvoltarea cadrului legal, care să asigure proceduri adecvate în examinarea eficientă a cauzelor în care sunt implicaţi copii în calitate de victime sau martori ai violenţei. Documentul facilitează cooperarea în organizarea activităţilor de consolidare a capacităţilor profesionale ale procurorilor în scopul asigurării protecţiei copiilor victime sau martori ai violenţei. 

În baza acordului, părţile îşi propun să conlucreze între ele la direct pentru oferirea asistenţei multidisciplinare copiilor victime sau martori ai violenţei. De asemenea, potrivit acordului, părţile vor coopera pentru a informa şi sensibiliza specialiştii şi opinia publică referitor la necesitatea abordării speciale a copiilor victime ale violenţei care sunt implicaţi în sistemul de justiţie. 

Acordul a fost semnat pe o perioadă de trei ani cu posibilitatea de prelungire. Semnarea acordului a fost iniţiată pentru a sprijini activităţile realizate de părţi, în cadrul unor proiecte susţinute de Fundaţia Nobody Children, Fundaţia OAK şi Fundaţia World Childhood. 

Acest eveniment este posibil graţie ajutorului generos al poporului american prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul programului Academiei pentru Dezvoltare Educaţională (AED) „Consolidarea Societăţii Civile în Moldova”. 

Contacte: 
Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) 
Tel.: 75-88-06, 59-27-48 
Fax: 74-83-78 
E-mail: office@cnpac.org.md ,dpopescu@cnpac.org.md  
Web: www.cnpac.org.md