40 de profesionişi de la nivel local se vor implica activ în protecţia şi prevenirea abuzului faţă de copii

Peste 40 de profesionişti din domeniul social, medical, ordine publică şi educaţie au urmat trei module de instruire în care au învățat să fie formatori pentru specialiștii de la nivel local în domeniul protecţiei copilului faţă de violenţă. Participanții vor instrui specialiștii de la nivel local cum să aplice mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiate victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, dar şi cum să prevină violenţa faţă de copii. Programul formare de formatori în domeniul protecţiei copilului împotriva violenţei a fost elaborat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii cu susţinerea UNICEF în R.Moldova.

Timp de trei luni, profesioniști cu atribuții în protecția copilului de la nivel local din mun. Chișinău și mun. Bălți, raioanele Criuleni, Cimișlia, Căușeni, Orhei, Leova, Hîncești, Strășeni, au avut parte de 72 de ore de curs teoretic, unde, alături de formatorii Iosif Moldoveanu, Daniela Sîmboteanu, Oxana Şevcenco şi Victoria Adăscăliţă, traineri în domeniul drepturilor copilului din cadrul CNPAC şi CIDDC, au avut parte de mai multe exerciţii, simulări, lucru în grup, activităţi care să-i ajute să înţeleagă mai bine cum să ofere şi să prezinte informaţia specialiştilor din localitate.

 

Ce spun participanţii despre cursul teoretic:

Veronica Zubcu, asistent social: Aceste cursurile au fost importante pentru că am fost alături cu specialişti din alte domenii, doar împreună putem ajuta copii. Colaborarea acesta ne va ajuta să mergem în localitate şi să implementăm toate planurile de intervenţie referitor la abuzurile faţă de copii. După cursurile oferite de CNPAC, împreună cu speciliştii din localitate, deja utilizăm cele învăţate în lucrul cu copii abuzaţi;

Valentin Rucan, ofiţer de sector: La aceste module am înţeles că lucrul cu copii necesită o atenţie deosebită. Imediat după primele module, am început să lucrez cu copilul aşa cum necesită şi am înţeles că trebuie să fim foarte atenţi pentru că copii sunt viitorul nostru şi de noi depinde protecţia acestora;

Liliana Grosu, psiholog şcolar: aceste informaţii sunt foarte utile în desfăşurarea unor activităţi cu persoanele care sunt responsabile de protecţia copilului şi nu doar în sistemul de educaţie. Important că la aceste ateliere au participat oameni din diferite sisteme, sectoare (social, medicină, educaţie, poliţie), şi am învăţat cum să elaborăm un mecanism de apărare local în aşa fel încît cazurile de abuz să fie soluţionate mai promp şi mai eficient;

Natalia Vlasov, specialist medical: În primul rînd, voi informa toţi lucrătorii medicali despre procedura de lucru cu copilul abuzat, în special cei din medicina primară că ei sunt cel mai aproape de copii şi familii şi că ei trebuie să intervină în cazul în care sesizează un presupus abuz. Chiar după primul modul, am informat cîţiva lucrători medicali despre care este procedura, care este rolul lucrătorului medical în toată procedura de evaluare, de participare în echipele multidisciplinare dar şi despre procedura de sesizare în cazul în care sunt semne de abuz a copilului.

Specialiştii care au primit certificate de instruire în cadrul programului, vor desfăşura mai multe activităţi de instruire care să sporească protecţia copilului de violență, neglijare, exploatare și trafic în localitatea în care activează