Supravieţuire prin învingere

Alina, o adolescentă de 13 ani, ar da orice să poată şterge din memorie anii pe care i-a petrecut în casa părinteasă. Tatăl a început să o molesteze când avea şase ani, iar ceva mai târziu – a violat-o. Ca şi cum nu era de ajuns, bătăile şi înjuriile făceau parte din regimul zilnic al familiei lor, mai ales când bărbatul se îmbăta. Atunci nu mai conta în cine loveşte – în soţie sau în cei doi copii. Fata povesteşte că ori de câte ori chemau poliţia şi tatăl era luat de acasă, nu dura mai mult de 3-4 ore până revenea.

Atunci când traiul devenea insuportabil, mama îşi lua copii de mână şi mergeau, uneori pe jos, la un centru de plasament. Trăiau acolo un timp, după care se întorceau acasă şi coşmarul începea din nou. Din cauza multiplelor lovituri pe care le-a suportat din partea bărbatului, mama Alinei a ajuns de două ori pe masa de operaţii. În pofida unor intervenţii extrem de complicate la creier nu şi-a mai revenit complet niciodată, suferind restul vieţii de pe urma unei dereglări psihice.

Astfel, femeia nu era în stare să observe ce se întâmplă între tată şi fiică şi nu a putut să-şi ajute copilul. Când fata credea că nu mai are scăpare, le-a venit în vizită o mătuşă de peste hotare, căreia a decis să-i destăinuie coşmarul pe care-l trăia zilnic. Înspăimântată de cele auzite, femeia a depus o cerere la poliţie raportând abuzul sexual comis asupra copilului.

Poliţistul care a examinat cererea a pus la îndoială declaraţiile copilului, fapt care a admis comiterea mai multor greşeli de procedură legală şi, nu în ultimul rând, punerea în pericol a vieţii celor din jur. Între timp, tatăl aflând că ar putea avea problema cu poliţia, a dus copilul la un medic ginecolog de la care a obţinut un certificat percum că fata era virgină.

Intervenţia „AMICUL”

Cazul Alinei a ajuns în vizorul specialiştilor la sesizarea Direcţiei pentru protecţia copilului dintr-un sector din Chişinău.

Potrivit avocatului, în acest dosar din start au fost admise greşeli de procedură. În loc să intenteze dosar penal după ce au primit sesizarea despre o crimă atât de gravă şi să reţină imediat abuzatorul pentru a asigura protecţia copilului, poliţia a început să efectueze nişte cercetări preliminare (explicaţii de la vecini, de la alţi martori) care, ulterior, au fost inutile, neavând statut de probe în dosar. Alina, timp de două săptămâni, cât a durat procedura, a fost nevoită să locuiască sub acelaşi acoperiş cu abuzatorul. Acesta intimida copilul şi membrii familiei, cerându-le să-şi retragă acuzaţiile.

 Citiți materialul integral

Sondaj

Vizitez site-ul în calitate de: